ORDIN nr. 427 din 14 iunie 2002 pentru aprobarea componenţei trusei
sanitare şi a baremului de materiale, ce intră în dotarea posturilor de prim
ajutor fără cadre medicale
Ministrul sănătăţii şi familiei,
văzând Referatul de aprobare nr. D.B. 7.038
din 14 iunie 2002 al Direcţiei generale de asistenţă medicală,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare,
Art. 1
(1) Se aprobă componenţa trusei sanitare
folosite pentru acordarea primului ajutor medical, care se află în dotarea
posturilor fixe de prim ajutor fără cadre medicale din întreprinderi,
instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi altele asemenea,
denumită în continuare trusă sanitară, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Persoanele juridice care desfăşoară
activităţile prevăzute în anexa nr. 2 sunt obligate să aibă în dotare trusă
sanitară.
Art. 2
(1) Fabricarea şi punerea pe piaţă a trusei
sanitare se autorizează de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru fiecare
furnizor.
(2) Trusele sanitare folosite pentru
acordarea primului ajutor medical din dotarea posturilor fixe de prim ajutor
fără cadre medicale din întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli,
cabane turistice şi altele asemenea, aflate în prezent în dotarea acestora, pot
fi utilizate până la expirarea duratei de folosinţă a componentelor lor.
Art. 3
Se aprobă baremul de materiale ce intră în
dotarea trusei sanitare a posturilor de prim ajutor fără cadre medicale din
întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi
altele asemenea, prevăzut în anexa nr. 3.
Art. 4
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 5
Pe data intrării în vigoare a prezentului
ordin anexa nr. 1 a părţii a II-a, intitulată "Norme tehnice în unele
domenii ale asistenţei medicale", din Ordinul ministrului sănătăţii nr.
56/1974 îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 6
Direcţiile implicate din cadrul Ministerului
Sănătăţii şi Familiei, precum şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul
sănătăţii şi familiei,
Daniela Bartoş
ANEXA Nr. 1
COMPONENŢA
trusei sanitare folosite pentru acordarea primului ajutor medical, care se află în dotarea posturilor fixe de prim ajutor fără cadre medicale din întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi altele asemenea
trusei sanitare folosite pentru acordarea primului ajutor medical, care se află în dotarea posturilor fixe de prim ajutor fără cadre medicale din întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi altele asemenea
1.1. Trusa sanitară se compune dintr-o
cutie din material plastic, cu colţuri şi muchii rotunjite, în care sunt
depozitate instrumente şi materiale sanitare, medicamente şi materiale diverse.
Anexa nr. 3 la ordin prevede conţinutul
minim obligatoriu al trusei sanitare din dotarea posturilor fixe de prim ajutor
fără cadre medico-sanitare.
Opţional trusa sanitară poate conţine şi
alte dispozitive medicale, cum ar fi: folie termoizolantă, dispozitiv care
asigură soluţia de conservare a energiei corpului omenesc în situaţii grave.
1.2. Cutia trusei sanitare trebuie să fie
rigidă, realizată din material plastic rezistent, cu marginile şi colţurile
rotunjite. Ea trebuie:
a) să asigure etanşeitatea corespunzătoare
pentru protejarea conţinutului faţă de praf şi umezeală printr-un sistem de
închidere ferm;
b) să fie inscripţionată, vizibil de la o
distanţă de minimum 5 m, cu denumirea produsului şi a furnizorului sau, după
caz, a producătorului;
c) să permită vizualizarea conţinutului sau
să aibă inscripţionată lista conţinutului;
d) să fie dimensionată şi compartimentată
corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor
prevăzute în anexa nr. 3.
Calitatea materialelor sanitare, a
instrumentelor şi a medicamentelor va fi verificată şi certificată în
conformitate cu prevederile în vigoare privind evaluarea conformităţii de către
organele abilitate ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
ANEXA Nr. 2
Trusele sanitare de acordare a primului
ajutor medical vor fi folosite astfel:
1. Activităţi industriale, agricole şi de
prestări de servicii:
1a) în secţii de activitate cu mai mult de
5 persoane - una la cel mult 25 de persoane;
1b) activităţi cu locuri de muncă
dispersate, indiferent de numărul de angajaţi;
1c) mijloace de transport în comun, altele
decât auto.
2. Activitate de comerţ:
2a) spaţii comerciale care permit accesul
direct al clienţilor la mărfurile expuse;
2b) spaţii comerciale organizate pe
subunităţi pentru prezentare şi desfacere;
2c) pieţe agroalimentare;
2d) staţii de distribuire a carburanţilor.
3. Activităţi de învăţământ,
proiectare-cercetare:
3a) grădiniţe, şcoli, alte instituţii de
învăţământ care nu dispun de cabinet medical propriu - cel puţin una la 50 de
elevi;
3b) ateliere şcolare, săli de sport;
3c) cămine şi internate;
3d) alte activităţi de proiectare-cercetare
- cel puţin una la 25 de persoane.
4. Activităţi culturale şi recreative:
4a) săli de spectacole - una la cel puţin
100 de locuri;
4b) săli de sport sau de întreţinere
fizică, altele decât cele din instituţiile de învăţământ;
4c) cluburi, alte spaţii pentru activităţi
de divertisment cu cel puţin 10 locuri;
4d) baruri, restaurante, hoteluri,
moteluri, pensiuni, unităţi agroturistice.
ANEXA Nr. 3
CONŢINUTUL MINIM OBLIGATORIU AL TRUSEI SANITARE
Denumirea materialului
|
Numărul
de bucăţi
|
Cutie din material plastic, etanşă, cu
colţuri rotunjite
|
1
|
Foarfece cu vârfuri boante
|
1
|
Garou 50 cm
|
1
|
Deschizător de gură din material plastic
|
1
|
Dispozitiv de respiraţie gură la gură
|
1
|
Pipă Guedel mărimea 4
|
1
|
Pipă Guedel mărimea 10
|
1
|
Mănuşi de examinare, pereche
|
4
|
Pahare de unică folosinţă
|
5
|
Batiste de hârtie cu soluţie
dezinfectantă
|
10
|
Aţele din material plastic
|
2
|
Feşi din tifon mici 5 cm/4 m
|
5
|
Feşi din tifon mari 10 cm/5 m
|
3
|
Bandaj triunghiular l = 80 mm
|
2
|
Vată hidrofilă sterilă, pachet A 50 g
|
2
|
Ace de siguranţă
|
12
|
Leucoplast 5 cm/3 m
|
1
|
Leucoplast 2,5 cm/2,5 m
|
1
|
Alcool sanitar 200 ml
|
1
|
Comprese sterile 10 cm/8 cm x 10 buc.
|
10
|
Pansament individual 2 cm/6 cm
|
10
|
Pansament cu rivanol 6 cm/10 cm
|
5
|
Plasture 6 cm/50 cm
|
1
|
Creion
|
1
|
Caiet a 50 de pagini
|
1
|
Broşură cu instrucţiuni de prim ajutor
|
1
|
Rivanol soluţie 10/00,
200 ml
|
1
|
Apă oxigenată sau perogen
|
1
|
Alcool iodat 200 ml
|
1
|
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul
531 din data de 22 iulie 2002