Riscurile prezentate de materialele foarte mici
NEWS RELEASE - 2012-06-20
Există lacune majore în gradul nostru de conştientizare a potenţialelor riscuri implicate în manipularea nanomaterialelor la locul de muncă şi neajunsuri grave în modul în care aceste riscuri sunt comunicate la locul de muncă, potrivit unei noi analize a literaturii de specialitate a Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU-OSHA).
Ne întâlnim cu nanotehnologia în viaţa noastră de zi cu zi într-un mare număr de produse şi aplicaţii. Deşi au fost demonstrate pericole pentru sănătate şi mediu în cazul anumitor nanomateriale fabricate (1), acestea se utilizează în alimente, cosmetice, textile, vopsele, articole sportive, electronice, detergenţi şi numeroase produse de sănătate şi fitness. Şi sunt, de asemenea, prezente într-un mare număr de locuri de muncă. În prezent, există peste 1000 de produse de consum menţionate, fabricate de peste 500 de întreprinderi din 30 de ţări. Între 300 000 şi 400 000 de locuri de muncă din UE se ocupă direct de nanotehnologie, iar nanomaterialele fabricate sunt manipulate în mult mai multe locuri de muncă de-a lungul lanţului de aprovizionare; 75% dintre acestea sunt întreprinderi mici şi mijlocii.
În analiza sa a cercetărilor actuale pe acest subiect, EU-OSHA a constatat că, în continuare, comunicarea potenţialelor riscuri prezentate de astfel de materiale este deficitară, majoritatea europenilor (54%) neştiind măcar ce este nanotehnologia. Chiar şi în locurile de muncă unde se găsesc nanomateriale fabricate, gradul de conştientizare este scăzut. De exemplu, 75% din lucrătorii şi angajatorii din sectorul construcţiilor nu sunt conştienţi de faptul că lucrează cu astfel de materiale.
Există unele iniţiative de comunicare a riscurilor asociate cu nanomaterialele fabricate şi a modului de gestionare a acestora (deşi acestea nu vizează întotdeauna locurile de muncă), de exemplu, din partea marilor producători, a unor sindicate, dialoguri naţionale în anumite state membre şi la nivelul întregii Europe prin intermediul Foii de parcurs cu privire la comunicare emise de Comisia Europeană.
Dar mai trebuie luate multe alte măsuri (de preferinţă, în comun de către factorii de decizie, partenerii sociali, organismele naţionale pentru securitate şi sănătate în muncă, agenţiile de sănătate publică, asociaţiile sectoriale etc.), întrucât comunicarea deficitară a riscurilor poate genera confuzie şi determina temeri nejustificate sau o subestimare a riscurilor, având drept consecinţă un grad inadecvat de prevenire şi control al riscurilor. Strategiile de comunicare a riscurilor trebuie să ajute angajatorii să ia decizii în cunoştinţă de cauză cu privire la locurile lor de muncă şi să instituie măsuri adecvate de prevenire, precum şi să confere lucrătorilor individuali autoritatea de a prelua personal controlul propriei situaţii pentru a se proteja în mod corespunzător.
EU-OSHA a dezvoltat o bază de date on-line cu exemple de bune practici ale întreprinderilor privind buna gestionare la locul de muncă a nanomaterialelor fabricate, care include opt state membre şi o diversitate de industrii, precum sectorul textil, al construcţiilor şi al aplicaţiilor medicale. Activitatea viitoare pe această temă include un articol web şi materiale informaţionale scurte şi practice privind instrumentele de gestionare a riscurilor pentru nanomateriale şi pentru gestionarea riscurilor asociate cu nanomaterialele în sectorul lucrărilor de mentenanţă, al construcţiilor şi al asistenţei medicale.
###
(1)Nanotehnologia presupune manipularea materialelor la scară foarte mică (la scară nanometrică, însemnând de 10 000 de ori mai mică decât diametrul unui fir de păr uman). Nanomaterialul înseamnă un material natural, secundar sau fabricat care conține particule, fie în stare liberă, fie formând agregate sau aglomerate, atunci când una sau mai multe dimensiuni externe a cel puțin 50 % dintre particule, calculate folosind distribuția dimensională după număr, se încadrează în intervalul de mărime 1 nm-100 nm [Recomandarea Comisiei din 18 octombrie 2011 privind definiția nanomaterialelor (2011/696/UE)].
Link-uri
Note pentru redactori:
1. Misiunea Agenţiei Europene pentru Sănătate şi Securitate în Muncă (EU-OSHA) este de a face din Europa un loc de muncă mai sigur, mai sănătos şi mai productiv. Agenţia cercetează, dezvoltă şi distribuie informaţii fiabile, echilibrate şi imparţiale privind securitatea şi sănătatea şi organizează campanii paneuropene de conştientizare. Înfiinţată de Uniunea Europeană în 1996 şi având sediul la Bilbao, Spania, agenţia reuneşte reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai guvernelor statelor membre, ai organizaţiilor sindicale şi patronale, precum şi experţi de renume din fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE şi din alte ţări.
Acum puteţi fi permanent la curent cu activităţile noastre pe Twitter, puteţi vizita blogul agenţiei sau vă puteţi abona la buletinul informativ lunar OSHmail. De asemenea, vă puteţi înregistra pentru a primi periodic informaţii de la EU-OSHA prin fluxurile RSS.
Anchete de presă
- Birgit Müller - Presă internaţională +34 94 479 35 52 | news@osha.europa.eu
- Marta Urrutia - Presă spaniolă +34 94 479 57 46 | noticias@osha.europa.eu
- Brenda O’Brien - Biroul de legătură din Bruxelles +32 2 401 68 59 | obrien@osha.europa.eu
![Bookmark and Share](https://s7.addthis.com/static/btn/v2/lg-share-en.gif)